Parcul IOR sau Alexandru Ioan Cuza
Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR) este un parc din București, din Sectorul 3. Acronimul unuia dintre numele alternative ale parcului, IOR, provine de la numele fabricii Întreprinderea Optică Română, aflată în vecinătate.
Parcul IOR actualmente Parcul Alexandru Ioan Cuza este situat în partea central-estică a Bucureștiului, în sectorul 3, în perimetrul delimitat de străzile Camil Ressu, Liviu Rebreanu, Câmpia Libertății, C-tin Brâncuși, Baba Novac și Nicolae Grigorescu. Este locul de recreere pentru locuitorii cartierelor Titan, Dristor.
Cu o suprafață de aproximativ 85 Ha, este unul dintre cele mai mari parcuri din București. Amenajarea parcului a început în 1965 și s-a terminat cinci ani mai târziu. Înainte de amenajare, secțiunea dinspre Str.Baba Novac purta denumirea de "Reconstrucții", iar sectorul dinspre Bd.Camil Ressu (fost Ion Șulea) se chema "Flax".
În acest parc se află Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" construită din lemn în stil maramureșan între anii 1994-1996
.Lacul parcului este Lacul Titan de origine naturala despărțit de Podul Liviu Rebreanu în două segmente, numite Lacul Titan 1 și Lacul Titan 2. Pe lac există cinci insule, numite "Insula Pensionarilor", "Insula IOR", "Insula Câinilor", "Insula Trandafirilor" si "Insula Înecaților"
Parcul IOR actualmente Parcul Alexandru Ioan Cuza este situat în partea central-estică a Bucureștiului, în sectorul 3, în perimetrul delimitat de străzile Camil Ressu, Liviu Rebreanu, Câmpia Libertății, C-tin Brâncuși, Baba Novac și Nicolae Grigorescu. Este locul de recreere pentru locuitorii cartierelor Titan, Dristor.
Cu o suprafață de aproximativ 85 Ha, este unul dintre cele mai mari parcuri din București. Amenajarea parcului a început în 1965 și s-a terminat cinci ani mai târziu. Înainte de amenajare, secțiunea dinspre Str.Baba Novac purta denumirea de "Reconstrucții", iar sectorul dinspre Bd.Camil Ressu (fost Ion Șulea) se chema "Flax".
În acest parc se află Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" construită din lemn în stil maramureșan între anii 1994-1996
.Lacul parcului este Lacul Titan de origine naturala despărțit de Podul Liviu Rebreanu în două segmente, numite Lacul Titan 1 și Lacul Titan 2. Pe lac există cinci insule, numite "Insula Pensionarilor", "Insula IOR", "Insula Câinilor", "Insula Trandafirilor" si "Insula Înecaților"
Parcul Herastrau
Parcul Herăstrău este un parc de mare întindere al Bucureștiului, situat în partea de nord a orașului. A fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herăstrău (74 ha). Suprafața sa totală este de 187 ha.[1] Lacul din centrul parcului face parte din lanțul de lacuri al râului Colentina.Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăștinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935. Cu această ocazie s-a pus și problema amenajării întregii suprafețe rămase liberă, ținând cont și de faptul că în zona respectivă exista deja Arcul de Triumf.[2] S-au expropriat câteva zeci de locuințe sărace și o întreprindere industrială, s-au trasat alei pentru a face loc în mai 1939celui mai întins spațiu verde la acea vreme din București.[3] În 1951 a fost inaugurat în forma sa actuală.[4]De-a lungul istoriei sale, parcul s-a numit Parcul Național, Parcul Carol al II-lea și Parcul I. V. Stalin. Exista în parc o statuie a luiStalin dată jos în 1956. În 1936, din inițiativa profesorului Dimitrie Gusti, s-a înființat Muzeul Satului pe malul lacului Herăstrău. Teatrul de Vară din Herăstrău situat lângă Muzeul Satului a fost construit în 1956.
În ultimii ani, numeroase terase și localuri din parc, construite ilegal sau a căror autorizație a expirat, au fost demolate, dar nu toate.
Vegetația parcului este formată din arțari, frasini, plopi, salcii, tei.
În ultimii ani, numeroase terase și localuri din parc, construite ilegal sau a căror autorizație a expirat, au fost demolate, dar nu toate.
Vegetația parcului este formată din arțari, frasini, plopi, salcii, tei.
Parcul Kiseleff
Parcul Kiseleff este un parc din București, amplasat de-o parte și de alta a Șoselei Kiseleff în triunghiul descris de bulevardul Ion Mihalache, bulevardul Aviatorilor și strada Ion Mincu.
Parcul a fost amenajat după anul 1832, anul în care a fost construită șoseau Kiseleff, din pădurea aflată în această parte a Bucureștiului. Desăvârșirea parcului este legată de numele lui Gheorghe Bibescu și de fratele acestuia, urmașul la tron,Barbu Știrbey. Arhitectul peisagist după planurile căruia a fost amenajat parcul este Wilhelm Mayer, peisagistul care a contribuit și la amenajarea Parcului Cișmigiu. În prezent parcul are o suprafață de 31.690 m².[1]
În interiorul parcului sunt presărate mai multe statui reprezentând busturile unor oameni de cultură: Nicolae Leonard, Ovidiu, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Pe soclul pe care trona statuia Regelui Ferdinand a fost amplasat în 2001 statuia poetului și astronomului iranian Hakim Omar Khayyam. Statuia a fost amplasată cu sprijinul ambasadei Iranului în urma vizitei unei oficialități din această țară. În interiorul parcului este amplasat și un complex de statui format din 4 piese, operă a sculptoruluiGeorge Apostu.
Incepând cu 27 aprilie 2000 parcul a fost înfrumusețat cu un nou monument, Monumentul Infanteriei române. Monumentul construit în bronz, în turnătoria proprie, de sculptorul Ioan Bolborea se află amplasat pe locul în care în perioada interbelică a existat un monument al infanteristului, dărâmat de Antonescu la presiunile lui Hitler.[2]
Parcul este înscris în Lista monumentelor istorice din București, sector 1
Parcul a fost amenajat după anul 1832, anul în care a fost construită șoseau Kiseleff, din pădurea aflată în această parte a Bucureștiului. Desăvârșirea parcului este legată de numele lui Gheorghe Bibescu și de fratele acestuia, urmașul la tron,Barbu Știrbey. Arhitectul peisagist după planurile căruia a fost amenajat parcul este Wilhelm Mayer, peisagistul care a contribuit și la amenajarea Parcului Cișmigiu. În prezent parcul are o suprafață de 31.690 m².[1]
În interiorul parcului sunt presărate mai multe statui reprezentând busturile unor oameni de cultură: Nicolae Leonard, Ovidiu, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Pe soclul pe care trona statuia Regelui Ferdinand a fost amplasat în 2001 statuia poetului și astronomului iranian Hakim Omar Khayyam. Statuia a fost amplasată cu sprijinul ambasadei Iranului în urma vizitei unei oficialități din această țară. În interiorul parcului este amplasat și un complex de statui format din 4 piese, operă a sculptoruluiGeorge Apostu.
Incepând cu 27 aprilie 2000 parcul a fost înfrumusețat cu un nou monument, Monumentul Infanteriei române. Monumentul construit în bronz, în turnătoria proprie, de sculptorul Ioan Bolborea se află amplasat pe locul în care în perioada interbelică a existat un monument al infanteristului, dărâmat de Antonescu la presiunile lui Hitler.[2]
Parcul este înscris în Lista monumentelor istorice din București, sector 1
Parcul Tineretului
Parcul Tineretului este situat în București, sectorul 4, la mică distanță înspre sud de Piața Unirii, centrul orașului, având o suprafață de circa 200 ha[1] fiind, în prezent, parcul cu cea mai mare întindere din București. Din Piața Unirii, accesul direct este asigurat de Bulevardul Dimitrie Cantemir.
Arhitectul Valentin Donose, proiectantul parcului, a avut în vedere realizarea unei zone vaste de verdeață pentru odihna și recrearea populației din ansamblurile de locuințe construite în partea sudică a orașului[2].
Parcul este amplasat în zona denumită în trecut „Valea Plângerii”. Valea Plângerii a fost concesionată în 1940 prin contract Uzinelor Comunale București, pentru a fi groapă de gunoi 25 de ani, urmând ca după aceea să fie transformată în parc. Amenajarea parcului a început în1965 și lucrările au durat până în 1974. Amenajarea de bază a durat numai 8 luni realizându-se cu aportul tineretului, prin muncă patriotică[3]. Diferențele mari de nivel (până la 16 m) au necesitat o modelare a terenului pentru a se putea pune în valoare oglindalacului Tineretului, întins pe 13 hectare. În anii `80, parcul a fost extins către est, odată cu construcția Palatului Pionierilor și Șoimilor Patriei, azi Palatul Național al Copiilor.
Parcul Tineretului, ca unitate de spațiu predominant plantat, se distinge în cadrul sistemului verde al orașului ca singurul pol verde al sudului Capitalei, pentru deservirea unei populații foarte numeroase, de circa 8000 locuitori în ariile adiacente.[4] Parcul dispune de mari suprafețe de joacă pentru copii, spații de odihnă și un debarcader cu dane pentru bărci cu rame.
În timpul migrațiilor de primăvară și toamnă, zona joacă un rol deosebit de important pentru o serie de specii de pasări rare
Pe o colină din Parcul Tineretului, pe latura dinspre str. Șerban Vodă, nr. 183, se află Crematoriul Cenușa, inaugurat în 1928, declarat monument istoric, din 16 iunie 2011, cu cod LMI : B-II-a-A-21028.
În cuprinsul parcului a fost amplasată Sala Ioan Kunst Ghermănescu (noua denumire a Sălii Polivalente, inaugurată în 1974), destinată unor acțiuni culturale și competițiilor sportive.
În partea de sud-vest, Parcul Tineretului este mărginit de Cimitirul Bellu.
Accesul se poate face prin intrările dinspre Calea Șerban Vodă, Șoseaua Olteniței, Calea Văcărești, Bulevardul Tineretului. Stațiile de metrou ce deservesc parcul se află pe magistrala 2 și sunt următoarele: Tineretului (prima stație de la Piața Unirii), Eroii Revoluției,Constantin Brâncoveanu.
Arhitectul Valentin Donose, proiectantul parcului, a avut în vedere realizarea unei zone vaste de verdeață pentru odihna și recrearea populației din ansamblurile de locuințe construite în partea sudică a orașului[2].
Parcul este amplasat în zona denumită în trecut „Valea Plângerii”. Valea Plângerii a fost concesionată în 1940 prin contract Uzinelor Comunale București, pentru a fi groapă de gunoi 25 de ani, urmând ca după aceea să fie transformată în parc. Amenajarea parcului a început în1965 și lucrările au durat până în 1974. Amenajarea de bază a durat numai 8 luni realizându-se cu aportul tineretului, prin muncă patriotică[3]. Diferențele mari de nivel (până la 16 m) au necesitat o modelare a terenului pentru a se putea pune în valoare oglindalacului Tineretului, întins pe 13 hectare. În anii `80, parcul a fost extins către est, odată cu construcția Palatului Pionierilor și Șoimilor Patriei, azi Palatul Național al Copiilor.
Parcul Tineretului, ca unitate de spațiu predominant plantat, se distinge în cadrul sistemului verde al orașului ca singurul pol verde al sudului Capitalei, pentru deservirea unei populații foarte numeroase, de circa 8000 locuitori în ariile adiacente.[4] Parcul dispune de mari suprafețe de joacă pentru copii, spații de odihnă și un debarcader cu dane pentru bărci cu rame.
În timpul migrațiilor de primăvară și toamnă, zona joacă un rol deosebit de important pentru o serie de specii de pasări rare
Pe o colină din Parcul Tineretului, pe latura dinspre str. Șerban Vodă, nr. 183, se află Crematoriul Cenușa, inaugurat în 1928, declarat monument istoric, din 16 iunie 2011, cu cod LMI : B-II-a-A-21028.
În cuprinsul parcului a fost amplasată Sala Ioan Kunst Ghermănescu (noua denumire a Sălii Polivalente, inaugurată în 1974), destinată unor acțiuni culturale și competițiilor sportive.
În partea de sud-vest, Parcul Tineretului este mărginit de Cimitirul Bellu.
Accesul se poate face prin intrările dinspre Calea Șerban Vodă, Șoseaua Olteniței, Calea Văcărești, Bulevardul Tineretului. Stațiile de metrou ce deservesc parcul se află pe magistrala 2 și sunt următoarele: Tineretului (prima stație de la Piața Unirii), Eroii Revoluției,Constantin Brâncoveanu.
Parcul Carol
Parcul Carol, anterior numit Parcul Libertății, este un parc amplasat în sectorul 4 alBucureștilor, pe Dealul Filaretului
Inițiativa de amenajare a «Parcului Carol I» i se datorează exclusiv lui Ion N. Lahovari, ministrul domeniilor în Guvernul George Gr. Cantacuzino (2), pentru a sluji ca loc principal de organizare a „Expoziției Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S.R Carol I” Parcul a fost amenajat între anii 1900-1906 după planurile arhitectului peisagist elvețian francez Eduard Redont și a fost inaugurat în1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul Libertății. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de știință Constantin I. Istrati (1850 - 1918), profesor universitar și academician.
Prima săpătură la terasamente a fost făcută la 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus mutarea din loc a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan.
Suprafața inițială a parcului a fost de 36 ha[3], suprafața totală atingând în final 41 hectare[1], pe 2 ha din suprafața totală a fost amenajat un mic lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt, cu o latură peisagistică dominantă, vegetația fiind amplasată în jurul Aleii Centrale - construită într-un stil geometric. Sub grija grădinarilor horticultori Samuel și Louis Leyvraz[1] au fost plantați 4.206 de arbori mari, 5.983 arbori coniferi, 48.215 arbuști precum și numeroase plante și flori.
Parcul conținea și o mică grădină zoologică, ale cărei elemente au fost ulterior transferate la grădina zoologică Băneasa, precum și câteva pavilioane expoziționale și clădiri anexate acestora. Conform planurilor întocmite de Ștefan Burcuș, Victor G. Ștefănescu, Ion D. Berindey a fost construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Țepeș. În fața Palatului Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc și a fost demolat după cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare după planurile arhitecților Petculescu și Schindl. Cascada era străjuită de 3 sculpturi efectuate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea și Karl Storck. Cele 3 sculpturi sunt Frumoasa adormită și 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri nud, cunoscute sub denumirea de Giganții. După construirea Mausoleului, giganții au fost mutați pe marginea aleii Centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piața 11 iunie, iar frumoasa adormită a fost mutată în Parcul Herăstrău.
În interiorul parcului au fost construite Arenele Romane, un complex destinat spectacolelor în aer liber, și o moschee în apropierea lacului de agrement. Între anii 1960-1963, Parcul Carol, care imediat după 1947 fusese redenumit «Parcul Libertății», a suferit schimbări importante. Majoritatea monumentelor au fost demolate iar unele au fost mutate cum a fost cazul moscheii «Hunchiar-Regele Carol I», aflată astăzi în Piața Pieptănari. Esplanada a fost lărgită, devenind monumentală. La capătul ei, pe locul Muzeului Militar (fostul Palat al Artelor), a fost construit sub coordonarea arhitectului Ovidiu Maitek (n.1925) Mausoleul din Parcul Carol, care s-a numit pe vremea aceea „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”. În anul 2004, Guvernul Adrian Năstase a decis „transmiterea terenului în suprafață de 52.700 de metri pătrați, situat în Parcul Carol, în administrarea Patriarhiei Române (...)” pentru a se construi acolo Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, pe locul ocupat de Mausoleu, care urma să fie demolat și mutat în Parcul Tineretului.[6] Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câștigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei[7], astfel că ideea a fost abandonată și s-a ales alt amplasament pentru catedrală.Fostul castel de apă, denumit Castelul lui Țepeș Vodă, deoarece se intenționa să fie o reconstituire a Cetății Poenari, a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor Parcul Carol este înscris pe Lista monumentelor istorice din 2004 (Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute) la pozitia cod LMI B-II-a-A-19016 (monument istoric grupa A).
Inițiativa de amenajare a «Parcului Carol I» i se datorează exclusiv lui Ion N. Lahovari, ministrul domeniilor în Guvernul George Gr. Cantacuzino (2), pentru a sluji ca loc principal de organizare a „Expoziției Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S.R Carol I” Parcul a fost amenajat între anii 1900-1906 după planurile arhitectului peisagist elvețian francez Eduard Redont și a fost inaugurat în1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul Libertății. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de știință Constantin I. Istrati (1850 - 1918), profesor universitar și academician.
Prima săpătură la terasamente a fost făcută la 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus mutarea din loc a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan.
Suprafața inițială a parcului a fost de 36 ha[3], suprafața totală atingând în final 41 hectare[1], pe 2 ha din suprafața totală a fost amenajat un mic lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt, cu o latură peisagistică dominantă, vegetația fiind amplasată în jurul Aleii Centrale - construită într-un stil geometric. Sub grija grădinarilor horticultori Samuel și Louis Leyvraz[1] au fost plantați 4.206 de arbori mari, 5.983 arbori coniferi, 48.215 arbuști precum și numeroase plante și flori.
Parcul conținea și o mică grădină zoologică, ale cărei elemente au fost ulterior transferate la grădina zoologică Băneasa, precum și câteva pavilioane expoziționale și clădiri anexate acestora. Conform planurilor întocmite de Ștefan Burcuș, Victor G. Ștefănescu, Ion D. Berindey a fost construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Țepeș. În fața Palatului Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc și a fost demolat după cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare după planurile arhitecților Petculescu și Schindl. Cascada era străjuită de 3 sculpturi efectuate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea și Karl Storck. Cele 3 sculpturi sunt Frumoasa adormită și 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri nud, cunoscute sub denumirea de Giganții. După construirea Mausoleului, giganții au fost mutați pe marginea aleii Centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piața 11 iunie, iar frumoasa adormită a fost mutată în Parcul Herăstrău.
În interiorul parcului au fost construite Arenele Romane, un complex destinat spectacolelor în aer liber, și o moschee în apropierea lacului de agrement. Între anii 1960-1963, Parcul Carol, care imediat după 1947 fusese redenumit «Parcul Libertății», a suferit schimbări importante. Majoritatea monumentelor au fost demolate iar unele au fost mutate cum a fost cazul moscheii «Hunchiar-Regele Carol I», aflată astăzi în Piața Pieptănari. Esplanada a fost lărgită, devenind monumentală. La capătul ei, pe locul Muzeului Militar (fostul Palat al Artelor), a fost construit sub coordonarea arhitectului Ovidiu Maitek (n.1925) Mausoleul din Parcul Carol, care s-a numit pe vremea aceea „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”. În anul 2004, Guvernul Adrian Năstase a decis „transmiterea terenului în suprafață de 52.700 de metri pătrați, situat în Parcul Carol, în administrarea Patriarhiei Române (...)” pentru a se construi acolo Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, pe locul ocupat de Mausoleu, care urma să fie demolat și mutat în Parcul Tineretului.[6] Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câștigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei[7], astfel că ideea a fost abandonată și s-a ales alt amplasament pentru catedrală.Fostul castel de apă, denumit Castelul lui Țepeș Vodă, deoarece se intenționa să fie o reconstituire a Cetății Poenari, a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor Parcul Carol este înscris pe Lista monumentelor istorice din 2004 (Ordinul nr. 2314 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute) la pozitia cod LMI B-II-a-A-19016 (monument istoric grupa A).
Parcul Gradina Icoanei
Grădina Icoanei este un parc din București, inaugurat în 1873.
În secolul al XVIII-lea, pe locul actualului parc se afla o baltă, care se numea "a Bulindroiului", iar de la jumătatea secolului al XVIII-lea, era cunoscută ca "Balta de la Icoana".[1]
Din această baltă, izvora un pârâu denumit "Bucureștioara" sau "Bucureștianca". Între 1832 și 1846 s-a lucrat la astuparea pârâului, iar în 1870 a fost asanată și balta.[1]
În 1872, Primăria a încheiat un contract cu Anton Westelly pentru amenajarea unei grădini pe "Maidanul Icoanei", parc inaugurat în 1873.[1][2]
Grădina Icoanei este înscrisă în lista monumentelor istorice din sectorul 2, la adresa Piața Cantacuzino Gh. f.n. sector 2 (delimitată de str. pictor Arthur Verona - str. D.A. Xenopol - str. dr. Dimitrie Gerota), cu cod LMI B-II-a-B-18301.
La intrarea în parc se găsește Monumentul lui G. C. Cantacuzino, om politic liberal, fost ministru de finanțe și director al ziarului Voința Națională, realizat de sculptorul Ernest Henri Dubois (1863 – 1931) în 1904[3], înscris în lista monumentelor istorice din sectorul 2
În secolul al XVIII-lea, pe locul actualului parc se afla o baltă, care se numea "a Bulindroiului", iar de la jumătatea secolului al XVIII-lea, era cunoscută ca "Balta de la Icoana".[1]
Din această baltă, izvora un pârâu denumit "Bucureștioara" sau "Bucureștianca". Între 1832 și 1846 s-a lucrat la astuparea pârâului, iar în 1870 a fost asanată și balta.[1]
În 1872, Primăria a încheiat un contract cu Anton Westelly pentru amenajarea unei grădini pe "Maidanul Icoanei", parc inaugurat în 1873.[1][2]
Grădina Icoanei este înscrisă în lista monumentelor istorice din sectorul 2, la adresa Piața Cantacuzino Gh. f.n. sector 2 (delimitată de str. pictor Arthur Verona - str. D.A. Xenopol - str. dr. Dimitrie Gerota), cu cod LMI B-II-a-B-18301.
La intrarea în parc se găsește Monumentul lui G. C. Cantacuzino, om politic liberal, fost ministru de finanțe și director al ziarului Voința Națională, realizat de sculptorul Ernest Henri Dubois (1863 – 1931) în 1904[3], înscris în lista monumentelor istorice din sectorul 2
Parcul Cișmigiu
Grădina Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București. Este așezată în centrul orașului, are o suprafață de circa 16 hectare și este mărginită de două artere importante: bulevardul Regina Elisabeta și bulevardul Schitu Măgureanu. În partea sud-estică a grădinii este Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Grădina Cișmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze și are mai multe intrări: două prin bulevardul Regina Elisabeta, două prin bulevardul Schitu Măgureanu, una prin str. Știrbei Vodă. Este clasată pe lista monumentelor istorice din București
În 1779, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cișmele în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Știrbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecție în mijlocul orașului. În vecinătatea acestei cișmele și-a ridicat o reședință Dumitru Siulgi-basa, șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, numit și "marele cișmigiu". El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban "lacul lui Dura Neguțătorul" dispare din toponimie și apare acela al "Cișmigiului"[1]. Orașul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundațiilor aproape anuale care umflau lacul Cișmigiu (nivelul său creștea până la Cercul Militar de astăzi).
În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, și însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer.
După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Știrbei, hotărăște să se sape un heleșteu și un canal de legătură cu Dâmbovița. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de "canapele" (lavițe) fără rezemătoare, din lemn de stejar și lungi de un stânjen.
Lucrările de înfrumusețare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut și inaugurarea oficială a grădinii Cișmigiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale specifice meseriei lor.
La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou și de aventuri galante, realitate descrisă de N.T. Orașanu:
aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos/sălbatec din natură, necurat, nesănătos/însă arta poate multe și ea făcu un paradisu/cum la mulți din ipokimeni nici că le trecea prin visu./.. Aici vine toată mâna, și s'amestecară împreună/eleganța, lux, mândrie, maniere și turnură,/vorbe dulci și complimente sbor din fiecare gură./Câte un june c'o grizetă, prin tufișuri că se pierde....În iarna anului 1883, lacul din grădină a înghețat și s-au organizat concursuri pe gheață. Primăria orașului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Crețulescu, mărind astfel suprafața grădinii Cișmigiu cu 15.000 de metri pătrați. Au fost aduse lebede și pelicani. În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat în 1943 Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturile marilor scriitoriromâni: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu și Vasile Alecsandri.
Pe o altă alee se găsește monumentul de marmură pentru cinstirea soldaților francezi din primul război mondial[2]. Alte monumente ale grădinii: bustul Maica Smara[3], Gheorghe Panu[4], Izvorul Sissi Stefanidi.
În Grădina Cișmigiului există un loc special, La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Crețulescu de malul plin de ascunzișuri al Dâmboviței.
În 1779, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cișmele în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Știrbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecție în mijlocul orașului. În vecinătatea acestei cișmele și-a ridicat o reședință Dumitru Siulgi-basa, șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, numit și "marele cișmigiu". El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban "lacul lui Dura Neguțătorul" dispare din toponimie și apare acela al "Cișmigiului"[1]. Orașul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundațiilor aproape anuale care umflau lacul Cișmigiu (nivelul său creștea până la Cercul Militar de astăzi).
În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, și însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer.
După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Știrbei, hotărăște să se sape un heleșteu și un canal de legătură cu Dâmbovița. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de "canapele" (lavițe) fără rezemătoare, din lemn de stejar și lungi de un stânjen.
Lucrările de înfrumusețare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut și inaugurarea oficială a grădinii Cișmigiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale specifice meseriei lor.
La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou și de aventuri galante, realitate descrisă de N.T. Orașanu:
aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos/sălbatec din natură, necurat, nesănătos/însă arta poate multe și ea făcu un paradisu/cum la mulți din ipokimeni nici că le trecea prin visu./.. Aici vine toată mâna, și s'amestecară împreună/eleganța, lux, mândrie, maniere și turnură,/vorbe dulci și complimente sbor din fiecare gură./Câte un june c'o grizetă, prin tufișuri că se pierde....În iarna anului 1883, lacul din grădină a înghețat și s-au organizat concursuri pe gheață. Primăria orașului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Crețulescu, mărind astfel suprafața grădinii Cișmigiu cu 15.000 de metri pătrați. Au fost aduse lebede și pelicani. În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat în 1943 Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturile marilor scriitoriromâni: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu și Vasile Alecsandri.
Pe o altă alee se găsește monumentul de marmură pentru cinstirea soldaților francezi din primul război mondial[2]. Alte monumente ale grădinii: bustul Maica Smara[3], Gheorghe Panu[4], Izvorul Sissi Stefanidi.
În Grădina Cișmigiului există un loc special, La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Crețulescu de malul plin de ascunzișuri al Dâmboviței.
Parcul Eroilor
Parcul Eroilor, sau Eorilor Sanitari cum e denumit oficial, s-a nascut recent - aranjarea de azi are cativa ani, insa istoria lui incepe pe la inceputul secolului XX, cand in aceasta zona relativ periferica incep sa apara cladiri importante ca: Facultatea de Medicina, Scoala Veterinara, Institutul Bacteriologic plus vilele care se intreceau in marimi si semnaturi arhitecturale. Parcul Eroilor e marginit de bulevardul cu acelasi nume, de Splaiul Independentei alaturi de Dambovita (aranjare setata de sistematizarea din 1981), de Spitalul Universitar si are in imediatata vecinatatea Parcul Venus (Operei).
n trecut, parcul era delimitat ca si azi de un pod numit pe vremuri Podul Ferdinand refacut si redenumit in actualul podul eroilor, era traversat de strada Armand Calinescu (inexistenta azi) iar identitatea zonei, inca din trecut, e intarita de faimosul monument al “Eroilor Sanitari”. Ansamblul monument e realizat de Raffaello Romanell (1856 - 1928) in cinstea eroilor medici, sanitari si surori voluntare care au facut minuni in Primul Razboi Mondial. O legenda zice ca personajul principal reprezentativ pe monument ar fi inspirat de Regina Maria. Monumentul a fost inaugurat in 1932, la 4 ani de la moartea autorului sau, in timpul constructiei primului tronson de metro fiind demontat iar forma lui initiala i-a fost redata in 1981.
Ceva putin mai incolo gasim Monumentul Eroilor Artileristi din Bucuresti realizat de Teodor Zamfirescu, dezvelit in 1993 cu ocazia implinirii a 150 de ani de la infiintarea Artileriei Moderne Romane (pozitionat in locul statuii Dr. Petru Groza, daramat in 1990). Cativa metri mai incolo gasim statuia unui alt erou nu doar national ci mondial - Nicolae C. Paulescu (1869 - 1931) omul de stiinta care a descoperit ‘hormonul antidiabetic eliberat de pancreas’, in traducere e omul care a usurat vietile milioanelor de diabetici prin descoperirea insulinei.
Parcul Eroilor Sanitari nu e la fel de mare si de comercial ca alte parcuri din Bucuresti, e un mic spatiu de recreere, o pata verde in centrul orasului care evoca eroii nostri pe cale de uitare. E cautat de posesorii de caini care se bucura de un spatiu mai mult decat generos dedicat patrupedelor si de skaterii ce isi petrec timpul in zona lor, complexa prin facilitati de altfel. Localnicii l-au poreclit parcul albastru, datorita aleilor vopsite in culoarea ce se contopoeste cu verdele din jur, redandu-i parcului un ambient cromatic deosebit.
n trecut, parcul era delimitat ca si azi de un pod numit pe vremuri Podul Ferdinand refacut si redenumit in actualul podul eroilor, era traversat de strada Armand Calinescu (inexistenta azi) iar identitatea zonei, inca din trecut, e intarita de faimosul monument al “Eroilor Sanitari”. Ansamblul monument e realizat de Raffaello Romanell (1856 - 1928) in cinstea eroilor medici, sanitari si surori voluntare care au facut minuni in Primul Razboi Mondial. O legenda zice ca personajul principal reprezentativ pe monument ar fi inspirat de Regina Maria. Monumentul a fost inaugurat in 1932, la 4 ani de la moartea autorului sau, in timpul constructiei primului tronson de metro fiind demontat iar forma lui initiala i-a fost redata in 1981.
Ceva putin mai incolo gasim Monumentul Eroilor Artileristi din Bucuresti realizat de Teodor Zamfirescu, dezvelit in 1993 cu ocazia implinirii a 150 de ani de la infiintarea Artileriei Moderne Romane (pozitionat in locul statuii Dr. Petru Groza, daramat in 1990). Cativa metri mai incolo gasim statuia unui alt erou nu doar national ci mondial - Nicolae C. Paulescu (1869 - 1931) omul de stiinta care a descoperit ‘hormonul antidiabetic eliberat de pancreas’, in traducere e omul care a usurat vietile milioanelor de diabetici prin descoperirea insulinei.
Parcul Eroilor Sanitari nu e la fel de mare si de comercial ca alte parcuri din Bucuresti, e un mic spatiu de recreere, o pata verde in centrul orasului care evoca eroii nostri pe cale de uitare. E cautat de posesorii de caini care se bucura de un spatiu mai mult decat generos dedicat patrupedelor si de skaterii ce isi petrec timpul in zona lor, complexa prin facilitati de altfel. Localnicii l-au poreclit parcul albastru, datorita aleilor vopsite in culoarea ce se contopoeste cu verdele din jur, redandu-i parcului un ambient cromatic deosebit.
Parcul Drumul Taberei
Parcul Drumul Taberei (fost "Moghioroș") este un parc aflat în Sectorul 6 alBucureștiului, în cartierul Drumul Taberei. La înființare, parcul avea o suprafață de 30 ha.
În parc s-a amenajat și un teatru de vară pentru copii.
În centrul parcului a fost amenajat un lac pentru agrement. Lacul artificial a fost realizat dintr-o cuvă de beton impermeabil, fiind alcătuit din două tronsoane separate de un podeț de beton. În primul tronson este amenajat un debarcader cu dane pentru bărci cu rame și hidrobiciclete. Caracteristicile tehnice ale lacului sunt următoarele:
in 1976 în incinta parcului a fost construit un ștrand format din 3 bazine, cu o capacitate totală de 2500 de persoane (cunoscut și sub numele de "Trei Ligheane". Pământul excavat pentru realizarea lacului a fost utilizat pentru a se construi un deal artificial în jurul ștrandului.
În parc s-a amenajat și un teatru de vară pentru copii.
În centrul parcului a fost amenajat un lac pentru agrement. Lacul artificial a fost realizat dintr-o cuvă de beton impermeabil, fiind alcătuit din două tronsoane separate de un podeț de beton. În primul tronson este amenajat un debarcader cu dane pentru bărci cu rame și hidrobiciclete. Caracteristicile tehnice ale lacului sunt următoarele:
- Suprafața: 1.18 ha
- Adâncimea medie: 1.0 m
- Adâncimea maximă: 1.30 m
- Volumul normal al apei: 0.020 mil. mc
- Volum apei la cota maximă: 0.026 mil. mc
in 1976 în incinta parcului a fost construit un ștrand format din 3 bazine, cu o capacitate totală de 2500 de persoane (cunoscut și sub numele de "Trei Ligheane". Pământul excavat pentru realizarea lacului a fost utilizat pentru a se construi un deal artificial în jurul ștrandului.
Parcul Obor
Parcul Obor e situat in fata Primariei sectorului 2 in zona cu acelasi nume. E un parculet modern, aparut din dragostea pentru natura si relaxare, ce isi asterne aleile (nu foarte numeroase) intr-o zona urbana care avea o urgenta nevoie de o modernizare verde.
Zona in care se afla azi Piata Obor si-a schimbat denumirea in repetate randuri de-a lungul timpului: de la Campul Mosilor si Piata Targului de Afara (prin secolele XVIII-XIX), pana la Oborul Targului de Afara sau Targul Mosilor si in final Piata Obor in secolul XX. Terenul pe care se afla azi Parcul Obor facea parte din mosia domneasca din jurul orasului, reprezentand in acele secole marginimea Bucurestiului. Domnitorii Matei Basarab, Serban Cantacuzino sau Grigore III Ghica au daruit din mosia lor pe care se afla Piata Obor, spatiu pentru viitoarea manastire Plumbuita. Din 1839 terenul este donat Bisericii Sf. Dumitru Colentina a carei epitropie se afla sub autoritatea familiei Ghica. In 1865 Consiliul Comunal stabileste ca locul este ‘non aedificandi’ adica nu poate fi ocupat cu cladiri, atunci s-a fixat destinatia de azi, locul unde orasenii se intalnesc sa targuiasca (de unde si numele Obor sau 'targ de vite'). Intre anii 1886-1890 aceasi institutie cumpara terenul prin expropriere pentru 'cauza de utilitate publica'.
Dupa sistematizarea comunistilor zona nu s-a mai bucurat de modernizari, situatie schimbata incepand cu anii 2010-2011 cand primaria se ocupa de intregul spatiu, implicit si Parcul Obor. Azi descoperim aici un parculet cochet, cu casute pentru pasari, mese de sah si table pentru pasionati, flori sau pomi atent ingrijiti. Spatiu beneficiaza si de amenajari speciale pentru prietenii cu patru labute, fantani care racoresc atmosfera calduroasa a verii... toate va asteapta sa le 'degustati;, pe voi... cei care iubiti parcurile! Obor e un parc foarte activ in evenimente si nici o sarbatoare nu scapa fara organizari de targuri. O alergare prin aglomeratul sector 2 din Bucuresti, merita o oprire pentru o gura de aer proaspat in Parcul Obor!
Zona in care se afla azi Piata Obor si-a schimbat denumirea in repetate randuri de-a lungul timpului: de la Campul Mosilor si Piata Targului de Afara (prin secolele XVIII-XIX), pana la Oborul Targului de Afara sau Targul Mosilor si in final Piata Obor in secolul XX. Terenul pe care se afla azi Parcul Obor facea parte din mosia domneasca din jurul orasului, reprezentand in acele secole marginimea Bucurestiului. Domnitorii Matei Basarab, Serban Cantacuzino sau Grigore III Ghica au daruit din mosia lor pe care se afla Piata Obor, spatiu pentru viitoarea manastire Plumbuita. Din 1839 terenul este donat Bisericii Sf. Dumitru Colentina a carei epitropie se afla sub autoritatea familiei Ghica. In 1865 Consiliul Comunal stabileste ca locul este ‘non aedificandi’ adica nu poate fi ocupat cu cladiri, atunci s-a fixat destinatia de azi, locul unde orasenii se intalnesc sa targuiasca (de unde si numele Obor sau 'targ de vite'). Intre anii 1886-1890 aceasi institutie cumpara terenul prin expropriere pentru 'cauza de utilitate publica'.
Dupa sistematizarea comunistilor zona nu s-a mai bucurat de modernizari, situatie schimbata incepand cu anii 2010-2011 cand primaria se ocupa de intregul spatiu, implicit si Parcul Obor. Azi descoperim aici un parculet cochet, cu casute pentru pasari, mese de sah si table pentru pasionati, flori sau pomi atent ingrijiti. Spatiu beneficiaza si de amenajari speciale pentru prietenii cu patru labute, fantani care racoresc atmosfera calduroasa a verii... toate va asteapta sa le 'degustati;, pe voi... cei care iubiti parcurile! Obor e un parc foarte activ in evenimente si nici o sarbatoare nu scapa fara organizari de targuri. O alergare prin aglomeratul sector 2 din Bucuresti, merita o oprire pentru o gura de aer proaspat in Parcul Obor!
Parcul Bazilescu
Parcul Bazilescu (fostul parc Nicolae Bălcescu) este un parc aflat în partea de nord vest a Bucureștiului, cartierul Bucureștii Noi, în prezent având o suprafață de 13,5 hectare. În momentul amenajării (1954), parcul se întindea pe o suprafață de 120 de ha. În prezent este înscris în evidențe cu 125.400 m². Terenul pe care a fost construit parcul a fost donat de juristul Bazilescu statului român. În 2004 Primăria sectorului 1 a investit peste 1 milion de europentru amenajarea parcului.
În interiorul parcului se află Teatrul de Vară, construit în 1953 și inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, care avea o capacitate de 2000 de locuri. În prezent teatrul, aflat în administrarea Ministerului Culturii, este într-o stare avansată de degradare.
În interiorul parcului se află Teatrul de Vară, construit în 1953 și inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, care avea o capacitate de 2000 de locuri. În prezent teatrul, aflat în administrarea Ministerului Culturii, este într-o stare avansată de degradare.
Parcul Lia Manoliu
Parcul Lia Manoliu este un parc din București, fostele lui denumiri fiind 23 August si Național.Parcul se află în sectorul 2 al capitalei. Este situat intre Blvd. Basarabia si strada Maior Ion Coravu .La el putem ajunge cu mijloacele de transport în comun ale R.A.T.B.: În el se află complexul sportiv" Lia Manoliu"; Stadionul Național omonim, Baza de înot, Turnul de Parașutism -dezafectat-,patinoarul "Mihai Flamaropol", Pista de Atletism, terenurile de Tenism pistele de alergari, etc... Dar și bazele de tratament și analize pentru sportivi și hotelul Sportului. Stadionul Național (acum cunoscut sub numele de Arena Naționala)este situat la capatul estic al parcului.
Lacul parcului este lacul Lia Manoliu (fost 23 August), lac amenajat pe locul unei foste balti. Este împărțit de către pod in două parți. În mijlocul lacului se află fântâna arteziană. Pe lac există și o insulă. Au existat multe proiecte de epurare a lacului, dar numai în urma ultimului lacul a fost curățat, și încă nu complet.
Putem spune despre acest parc că este sărac din punct de vedere natural. Datorită poluarii și lipsei circulatiei apei lacul este efectiv mort.
Parcul dispune de multe restaurante și baruri, cel mai important fiind restaurantul "Riviera". Există foarte multe locuri de unde putem cumpăra suveniruri.
Lacul parcului este lacul Lia Manoliu (fost 23 August), lac amenajat pe locul unei foste balti. Este împărțit de către pod in două parți. În mijlocul lacului se află fântâna arteziană. Pe lac există și o insulă. Au existat multe proiecte de epurare a lacului, dar numai în urma ultimului lacul a fost curățat, și încă nu complet.
Putem spune despre acest parc că este sărac din punct de vedere natural. Datorită poluarii și lipsei circulatiei apei lacul este efectiv mort.
Parcul dispune de multe restaurante și baruri, cel mai important fiind restaurantul "Riviera". Există foarte multe locuri de unde putem cumpăra suveniruri.